Procesoarele virtuale

Un procesor virtual este reprezentarea unui nucleu de procesor fizic pentru sistemul de operare al unei partiţii logice care foloseşte procesoare partajate.

Atunci când instalaţi şi rulaţi un sistem de operare pe un server care nu este partiţionat, sistemul de operare calculează numărul de operaţii pe care le poate executa în mod concurent calculând numărul de procesoare de pe server. De exemplu, dacă instalaţi un sistem de operare pe un server care are opt procesoare şi fiecare procesor poate executa două operaţii la un moment dat, sistemul de operare poate realiza 16 operaţii simultan. Similar, când instalaţi şi rulaţi un sistem de operare pe o partiţie logică ce foloseşte procesoare dedicate, sistemul de operare calculează numărul de operaţii pe care le poate executa în mod concurent calculând numărul de procesoare dedicate care au fost alocate partiţiei. În ambele cazuri, sistemul de operare poate calcula cu uşurinţă câte operaţii poate executa la un moment dat calculând numărul total de procesoare disponibile.

Totuşi, când instalaţi şi rulaţi un sistem de operare pe o partiţie logică în care sunt folosite procesoare partajate, sistemul de operare nu poate calcula un număr întreg de operaţii din numărul fracţionar de unităţi de procesare care sunt alocate pentru partiţia logică. De aceea, firmware-ul serverului trebuie să reprezinte puterea de procesare disponibilă pentru sistemul de operare ca pe un număr întreg de procesoare. Aceasta permite sistemului de operare să calculeze numărul de operaţii concurente pe care le poate executa. Un procesor virtual este reprezentarea unui procesor fizic pentru sistemul de operare al unei partiţii logice care foloseşte procesoare partajate.

Firmware-ul serverului distribuie unităţile de procesare în mod egal între procesoarele virtuale alocate unei partiţii logice. De exemplu, dacă o partiţie logică are 1,80 unităţi de procesare şi două procesoare virtuale, fiecare procesor virtual are 0,90 unităţi de procesare pentru a-şi suporta încărcarea de lucru.

Puteţi aloca numai un număr limitat de unităţi de procesare pentru fiecare procesor virtual. Numărul minim de unităţi de procesare pentru fiecare procesor virtual este 0,10 (sau zece procesoare virtuale pentru fiecare unitate de procesare). Când firmware-ul este la nivelul FW760 sau ulterior, numărul minim de unităţi de procesare este scăzut în continuare la 0,05 (sau 20 de procesoare virtuale pentru fiecare unitate de procesare). Numărul maxim de unităţi de procesare care poate fi alocat fiecărui procesor virtual este întotdeauna 1,00. Aceasta înseamnă că o partiţie logică nu poate folosi mai multe unităţi de procesare decât numărul de procesoare virtuale care i-au fost alocate, chiar dacă partiţia este descoperită.

În general, o partiţie logică are cea mai bună performanţă atunci când numărul de procesoare virtuale este apropiat de numărul de unităţi de procesare disponibile pentru partiţie. Aceasta lasă sistemul de operare să gestioneze încărcarea de lucru pe partiţia logică efectiv. În anumite situaţii, puteţi avea posibilitatea să îmbunătăţiţi puţin performanţa sistemului prin creşterea numărului de procesoare virtuale. Dacă măriţi numărul de procesoare virtuale, măriţi numărul de operaţii care pot rula concurent. Dacă însă măriţi numărul de procesoare virtuale fără să creşteţi numărul de unităţi de procesare, va scădea viteza de execuţie a fiecărei operaţii. De asemenea, sistemul de operare nu poate deplasa puterea de procesare de la un proces la altul atunci când aceasta este divizată între mai multe procesoare virtuale.

Pe sisteme gestionate de către consola HMC, procesoarele virtuale sunt alocate la partiţii logice folosind profiluri de partiţie.